sus in apus un rebel zburand a spus:
te invarti...te uiti in jur...mai respiri...mai tragi un fum...
si a cazut...
E absurd,
ciudatul surd..
comorienti de-o noapte vie,
te imbeti cu grass
e nebunie!
Zborul lui lovit cu plumb,
aripiile-i ard pe rug...
In fapt de drept pe cer
sta un ochi bizar de fel..
regasit in psiho-triunghiul isoscel,
ramas uEmil, bunul inaripat..
..rebel..
nu s-a mai emancipat,
lipit de pietre si pamant..
asteapta ploaia si un gand..
Zambind, din aripi rame mov
au iesit pe rand,
de la fumul tremurat
s-au apucat de rumegat
seva procesarii i-au lichidat..
Si din cele 2 aripi nevitale,
ramele au inceput sa zboare..
tot razand..
si contempland cu incantare
..ca au devenit nemuritoare...
15 comentarii:
melancolic...[oricum ador cum descrii]...mai vreau ceva nou!!!ca-mi place:X
La inceput ai privit totul atat de facil, efemer dar si firesc de temporar. Nici macar nu iti dadeai seama in ce moment al situatiei te aflai dar poate ca nu asta era important.Dintotdeauna ai anticipat finalurile, le asimilai ca fiind nefericite intr-un mod evident pentru ca, dupa cum ziceai tu, altfel nu s-ar mai fi numit „finaluri”. Acum gandeste-te. Cum de ajunsese prezenta ei aproape insignifianta sa te acapareze incet in nimicurile sale. „Firescul” si „involuntarul” tau luate ca individualitati te-au implicat atat de tare incat acum mergi pe o sarma subtire cu o siguranta aproape nemarginita si independenta de complexul esecului, care ar putea totusi sa ramana in urma. Unde era indiferenta ta?Aroganta ta subtila ce a implementat pana acum atata discordanta in raportul dintre tine si ceilalti indivizi disparuse? Si pana la urma de ce in griul tau fara inflexiuni in care te aflai ai fost observat? Lucrurile astea erau atat de simple in esenta lor si tu le-ai complicat atat de mult in aparenta… Omniprezenta ei in loc sa te faca sa vezi simplitatea lucrurilor te-a complicat si mai tare, te-a tulburat. Era primul moment in care nu voiai sa anticipezi nimic prin gandurile tale contorsionate, incarcate si inasprite de experienta ta devenita acum dulce-amaruie. Si nici macar de finalurile tale triste nu iti era dor acum. Paseai incet si necontrolat pe scara catre o alta lume...
Mergeai inainte, iti contorsionai existenta, adulmecai viata, iti anticipai dorinta si rabufneai neindurator in necontenitul tau drum catre linistea care parea ca nu mai voia sa te domine. Tributul pentru incercarea ta nereusita, sufocata in temerea pierderii si in sinceritatea asta care te mantuia neincetat te-a limitat si in acelasi timp ti-a insuflat instabilitatea pe care o simteai, dominandu-te, in controversa exisistentiala pe care o duceai cu tine. Drumul care pana ieri fusese regretabil de usor in ciuda aparentelor care te-au facut sa crezi ca valentele sale sunt altele iti ajunsese acum ca ultima lege. Si daca spiritul tau incepea sa nu mai existe?
Gandirea traieste prin spirit, iar spiritul naste sentimente, nu trupul (corporalitatea).
Dupa o lunga perioada pe care nu o considerai nici buna nici rea (poate e firesc, imediat dupa ce depasesti o etapa din existenta ta sa ai un timp de liniste in care sa „te gandesti” si nu sa „gandesti” ca dupa sa poti stabili calitatea si intensitatea acelei etape,moment trecut) urmase o alta care va fi fost prezenta si neincheiata poate pana azi.
Dupa ultima vreme nu te mai asteptai la nimic revelator, viata aproape ritualica si necontenit expansiva cazuse acum in tacere.
[...]Desi gandesti acum ca multe dintre aceste fapte au o fata evident cliseica este doar pentru faptul ca sentimentele si trairile nu pot fi exprimate prin cuvinte deoarece acestea si-au pierdut vadit calitatea. Repetitia si folosinta unor cuvinte a facut posibila comercializarea sentimentelor care nu-si vor demonstra niciodata calitatea prin acestea sau prin limbajul verbal. Limbajul verbal a devenit obisnuinta mai mult decat traire. Vorbim mai mult decat simtim si vorbim mult mai mult despre ce nu simtim cu adevarat fata de ce se afla inauntrul nostru.
Dupa cum e firesc nu te mai asteptai la nimic revelator, viata ta aproape ritualica si necontenit expansiva cazuse oarecum in tacere. Sentimentul, acelasi, nu era de nici un fel, poate cuvantul potrivit care iti definea viata de atunci era „normala”. Stii bine ca niciodata nu ti-a placut sa te situezi la mijoc. Pentru tine faptul ca nu era la o extrema sau la alta insemna ca nu evoluezi. Mentalitatea, experienta, trairile tale, stagnau in cazul de fata, ceea ce nu era nici de cum multumitor pentru spiritul tau inca viu.
Ai ajuns in momentul in care cotidianul si pamantescul te-au cuprins intre marginile lor. Si, din lipsa experientei tale nu ai putut sa pastrezi „bunul” acesta nepamantesc de care te-ai bucurat. Timpul a ajuns ca o masina care ti-a macinat sentimentele. Toata buna starea ta, pe care ai purtat-o, putin timp ce-i drept, decazuse acum; picase in cealalta extrema sau poate ca doar se odihnea un timp, fortata de realitatea sufocanta si timpul care nu a fost deloc ingaduitor sau poate caruia nu i-ai aratat atentia necesara. Ajuns acum, ai revenit pentru intaia oara pe pamant, ai decazut ajungand un om obisnuit.
"De cate ori traite, ai murit?"
"oamenii au chipul frumos sau urat, indiferent de proportia perfecta, numai cand oglindesc mistere venite din afund. Numai cei cari au suferit sunt frumosi..."
"Oamenii au chipul frumos sau urat, indiferent de proportia perfecta, numai cand oglindesc mistere venite din afund. Numai cei cari au suferit sunt frumosi..."
"Sunt un om complicat sau, ca sa spun mai putin favorabil despre mine, incurcat. Nimic nu se rezolva simplu. Pentru o chestiune neinsemnata am nesfarsite ezitari. Nu ma pricep sa merg pe drumul drept, ocolesc.Gasesc mai multe mijloace posibile si nu ma pricep sa aleg. [...] Multe artificii pentru cel mai mic gest. Nu ma pricep sa limpezesc "da" sau "nu". Fac o paranteza, caci un nou gand s-a intercalat, totdeauna continand in el un chin; povestind ceea ce s-a intamplat odinioara, eu fac constatari de ceea ce se intampla chiar in momentul povestirii. Sunt gelos, ridicol de pretentios."
"Raman din nou indelung pe ganduri...Toata vremea aceasta de vreo cativa ani incoace e a vietii mele, si trebuie sa precizez ca orice data, chiar straina, trece prin existenta meaca un amestec de vis si realitate...[...] Traiesc o viata in care nimic din ceea ce se intampla nu mai e cu semnificatie simpla... Totul trebuie sa corespunda, ca in vis, la alta situatie, faptele capata intelesuri noi, unele printr-altele. Cuvintele nu mai sunt semne pentru ce e dincolo de ele. Mai inainte viata mea avea zilele saptamanii: luni, marti, miercuri etc., care corespundeau cu zilele cifrate in calendar...cand era ora 12, era ora 12...[...] Iar acum , cand eu nu mai sunt cum am fost, ochii mei, prin care vad lumea, sunt, mai mult ca oricand, cum n-au fost niciodata, numai ai mei, si inapoia lor sunt eu,numai eu...Nu pot sa fiu inapoia altor ochi... "
"Mi-am dat seama cat de mult ma lasasem tarat de aceasta paralizanta cedare din fiecare zi...Numai un gest disperat putea restabili situatia...I-am inapoiat totul cu doua cuvinte:"Cu neputinta"."
The last I heard from you when you were screaming "resurrect"
Words fall through me,And always fool me,And I can't react
Trimiteți un comentariu